Dacă unii oameni uită de ziua ta, e despre ei, nu despre tine, nu că nu meriți să primești un „La mulți ani”. Nu-i interesează zilele de naștere, uită, au problemele lor pe cap și lista de motive poate continua.

Dacă unii oameni nu oferă îmbrățișări și nu sunt afectuoși cu tine, e despre cum au primit ei iubire și afecțiune în familie. Nu că tu nu meriți să primești îmbrățișări și să fii iubit.

Dacă unii oameni ar putea turui toată ziua despre ei, nu e din cauza că povestea vieții tale nu e importantă sau că nu ai ceva valoros de împărtășit. Ei probabil sunt absorbiți de povestea lor și nu au spațiu pentru tine.

Dacă unii oameni te tratează cu indiferență, nu înseamnă că ești un nimeni în drum. Înseamnă că ei, probabil, au altele pe cap și nu îți pot oferi din timpul lor.

Faptul că mie îmi place să fiu atentă cu cei din jur, să le spun „La mulți ani”, să apelez la căldură (așa cum am primit în copilărie) și să îmbrățișez lumea, să fiu empatică, să-i întreb de viața lor nu înseamnă că asta trebuie să facă și ei. Poate ei oferă ceva ce eu nu sunt învățată să ofer, și e ok și asta. Ce e important în toată povestea asta e să trecem „tratamentul” acesta prin filtrul individualității.

Am în minte multe situații în care m-am simțit neimportantă și nevăzută în contexte sociale și a durut foarte tare. Pur și simplu, simțeam că mă doare sufletul, la propriu. Și nu înțelegeam cu ce sunt eu mai prejos decât ceilalți. Da, sunt conștientă că problema e la mine, nu la ei și că aceștia activează anumite răni nevindecate.

Pe unele le-am vindecat, dar încă mai am de lucrat, simt eu.

Ce am făcut în procesul de vindecare pentru a mă simți mai bine în aceste contexte?


1. M-am detașat de relațiile care îmi apăsau butoanele

Cu persoanele care îmi apăsau butoanele și care monopolizau discuțiile cu subiecte neinteresante pentru mine, am ales să fiu mai detașată și mai distantă.

De exemplu, când vorbeau întruna, alegeam să stau pe telefon și să îmi ofer pauze. Sau pur și simplu, îmi găseam căi de ieșire elegante din conversații.


2. Mi-am creat propriile ritualuri de încurajare

Înainte de o întâlnire stresantă, îmi puneam piesa „Firework” de la Katy Perry. Clișeic, știu. Dar pe mine m-a ajutat să simt că sunt unică și importantă, chiar dacă uneori, lumina unora pare mai puternică decât a mea.


3. Am încercat să înțeleg ce se ascunde în spatele comportamentului celorlalți

Am încercat să văd ce se ascunde în spatele comportamentelor celor care îmi apăsau butoanele. De ce vorbesc atât de mult despre ei, de ce sunt indiferenți, de ce se poartă uneori mai ciudat (zic eu). După ce făceam analiza aceasta, parcă primeam o oarecare aerisire în mintea mea și nu mai luam totul personal.

„E despre ei, nu despre mine.”

Îmi repetam.


4. Am ales să caut iubirea și în interior

M-am gândit că primesc destulă iubire de la persoanele cu adevărat importante pentru mine. Și că e timpul, în sfârșit, să-mi dau mie însămi iubirea pe care o tot caut în exterior.


5. Mi-am protejat energia

Am ales să nu mai investesc aceeași energie, afecțiune și grijă în relațiile în care nu exista reciprocitate și am văzut că felul acesta de a mă proteja a funcționat foarte bine pentru mine.


6. Îmi repet, în mod constant

Dumnezeu ne iubește la fel. Nu e unul mai important și mai valoros decât celălalt.

Încă încerc să mă împac cu ideea aceea că nu ai nevoie de validarea din exterior atât timp cât tu știi cine ești.

La nivelul teoretic o înțeleg și o pot integra, însă la fel de mult cred că suntem ființe sociale și avem nevoie unii de alții, să ne oferim iubire și căldură, reciproc.

În final, te invit și pe tine, dragă cititorule, să te gândești la situațiile din viața ta în care ai simțit că nu ești tratat cum trebuie și cum meriți de o persoană și, de asemenea, să vezi ce poți face pentru a-ți liniști sufletul, chiar și cu 10%.

Nu uita asta:

Și lumina ta e la fel de puternică ca și cea a celorlalți, las-o doar să strălucească!

Alexandra 🙏🏻