Recent, m-am trezit cu un gol în stomac. Într-o săptămână urma să reîncep serviciul, după 4 ani în care am știut doar să fiu mamă, în care frumusețea vieții de mămică se împletea cu șirul lung de responsabilități zilnice care, uneori, mă copleșeau și mă epuizau. Viața de părinte e ca un rollercoaster emoțional în care nu prea ai timp să conștientizezi mare lucru, decât atunci când te dai jos; în cazul meu, când e liniște în casă și copiii dorm. Din 15 iunie, am început munca pe care o ador, dar asta nu înseamnă că nu sunt anxioasă.

Îmi trec multe gânduri prin minte acum:

  1. Oare pot fi un psiholog competent după atâta timp în care am fost doar mamă?

  2. Oare mai știu ce să vorbesc?

  3. Oare mai pot fi un refugiu emoțional pentru clienții mei?

  4. Oare jobul o să-mi afecteze relația cu copilașii? Mai pot fi trup și suflet pentru ei, cum am fost până acum?

  5. Oare dacă se îmbolnăvește vreunul dintre ei, am curajul să amân ședințele?

  6. Oare mai sunt colegi de breaslă care au avut o pauză așa lungă ca mine? Cu siguranță, toți au evoluat. Ce rost mai are să fac ceva în direcția asta? Să mai citesc, să mai merg la cursuri de perfecționare? Sunt o impostoare, mai bine mă las de meserie.

  7. Nu pot fi și o mamă bună, și un psiholog bun. Trebuie să aleg între cele două!!!

Îmi dau lacrimile pe măsură ce aștern toate aceste gânduri și știu că ele vin din criticul meu interior, care are încă o voce atât de puternică în capul meu, încât nu pot auzi toate acele cuvinte de susținere pe care mi le transmit cei dragi. Iarăși a luat el microfonul și eu sunt captivă și nu mai aud nimic bun. În momentele de luciditate și pace interioară, cred însă că fiecare om are locul lui pe acest Pământ și că nu trebuie să avem cu toții aceeași traiectorie personală și profesională pentru a fi valoroși. În zilele de azi, când ai acces nelimitat la social media și vezi viața fiecăruia, nu ai cum să nu apelezi la comparația socială și să dai un scor vieții tale. De exemplu, atunci când am văzut mămici care începeau lucrul imediat după naștere sau după 6 luni, 1 an, instant le percepeam ca fiind muuult mai puternice, mai capabile decât mine, eu care am ales să stau 2 ani cu fiecare copil. Și apoi, pe măsură ce am văzut cât de solicitant este rolul de mămică și cât de importantă este prezența mamei până la 2 ani, mai ales ținând cont de faptul că, în primii 2 ani, creierul bebelușilor își triplează dimensiunea, am decis că este cel mai bun lucru pentru ei, pentru mine și pentru familia întreagă să iau o pauză lungă de la carieră. Și, până la urmă, sunt psiholog și este necesar să ascult de aceste legi nescrise ale neurobiologiei și, nu în ultimul rând, de instinctul matern, atât de important!

Cu siguranță, va fi un drum solicitant, în care mă voi împărți între nevoile copiilor și nevoile clienților mei și simt că nu va exista mereu echilibrul acela despre care se tot vorbește. Nu mai vreau să cred în perfecțiunea vieții, nu îmi mai doresc să fac totul perfect, deși lucrul acesta mă roade până la oase. Voi face totul în ritmul meu, în funcție de resursele mele și nu mă voi supune vocii critice care îmi cere mereu să fiu mai mult decât sunt și pot fi în anumite momente. Îți recomand și ție cu căldură acest lucru. Hai să facem totul în ritmul sufletului și instinctului nostru și nu în funcție de ce ne zic ceilalți pe social media.

Pe măsură ce am scris aceste rânduri, mi-am pus un ceai, am ventilat emoțiile în prezența surorii mele, am simțit cum ceața mentală dispare și rămâne o oarecare pace interioară. Da, viața e mereu complexă și provocatoare, însă eu sunt adult și îi pot face față. Va fi greu, voi vrea să mă țină cineva în brațe și să redevin bebeluș, însă îmi voi da cu apă rece peste față și îmi voi reveni, ca de fiecare dată.

Voi greși, voi analiza, voi repara, mă voi lamenta, voi plânge, mă voi liniști. Așa e viața.

Indiferent în ce stadiu al vieții te regăsești momentan, vreau să știi că sunt resurse infinite pentru provocările din viața ta și eu vreau să te inspir să le găsești. Vreau să fiu refugiul tău emoțional pentru că știu cât de important este să simți o adiere de pace după o furtună teribilă.

Alexandra 🙏🏻